Locul I- Reportaj- Colectiv (DOR)

S-au găsit și anul acesta niște bani și o sală de spectacole pentru câteva articole proaste. 

Ceva articol DOR despre Colectiv a luat premiul I, și din păcate deja îl știam, oamenii l-au promovat la momentul respectiv cu deschideri ridicole de tip de citit dintr-o răsuflare. Doare, dar trebuie citit și alte din astea.

https://www.dor.ro/colectiv-dor22/


Fiind DOR, e o lălăială long read presărată cu lupșenisme prețioase și goale, gen

Niciunul dintre aceste momente nu e ușor de retrăit. Sunt explicite, ca atunci când privești o rană deschisă cu un amestec de vinovăţie, curiozitate și fascinaţie.

Cum e ăla și ce e ăla un moment explicit? Nicicum și nimic, dar livrează genul de alto scriitoricesc care presupune că scribul a transcens durerea/șocul/groaza PRIN SCRIS.

Spun că au scris textul pentru că o datorau arșilor și morților, ce gest! Hei, ai murit degeaba la 20 de ani în ceva speluncă, dar uite aici un text căt o licență despre cum îți filtrăm moartea într-o compunere în care ne exersăm scrierea sobră. Crying face și share, pls.

Dacă nu vrei să revii în noaptea aceea din Colectiv, poate e mai bine să sari peste acest text.

TEXTUL acesta te va duce înapoi în timp și vei retrăi o experiență traumatică pentru că eu știu cum să scriu propo frumi cu enorm de multe comparații inepte. Și se mai miră unii de promisiunile din campaniile electorale, bloggerii DOR au impresia ca pot pune în pericol starea emoțională a cititorilor cu bazaconiile astea.

Și ea, și iubitul ei, Mircea Becherescu, rocker și analist de servicii cu clienţii, știau că nu există tratament mai bun decât concertele.

Chestia asta sună ca un jingle radio de-al lui Lentzi Chiriac. Terapia (riff riff riff) muzicală (riff riff riff). Mai sus aflăm că riffurile sunt supărate, asta nu e departe de o vară de neuitat. 

La concerte le era cel mai bine – mari, medii, obscure, acolo erau ei, liberi, cu oameni de-ai lor. Era beatitudine, era fericire. Emma spunea des că e ţinută în viaţă de concerte și nimeni nu se îndoia că Mircea are nevoie de mulţi waţi în corp ca să funcţioneze... Abia așteptau să ajungă la oamenii lor.

Lui Mircea i-or fi plăcând decibelii? În fine, toata fraza e o tentativă de excepționalizare (beatitudine, era fericire) și construit șogorimi imaginare (oamenii lor) pentru a sfredeli emoțional mai adânc. Sau oamenii de la DOR au impresia că rockerii sunt toți înrudiți și se racordează împreună la echipamente industriale de foraj marin pentru a se hrăni cu wați.

În lumea metalului nu există străini, doar prieteni pe care nu i-ai cunoscut încă.

Halal cultură. Parcă-i și vezi pe DOR-iști extaziați ca pot găsi un angle cretin-mistic pentru rockeri, pentru că, iată, avem un personaj colectiv pentru ce s-a întâmplat la Colectiv. Oamenii vor înțelege corelația și vor hmm-ui doct în timp ce dau scroll.

Au venit pe jos, cu metroul, cu taxiurile sau cu mașinile pe care le-au lăsat în încrengătura de străzi din împrejurimi, sau chiar în piaţa din faţă, Bucur, la fel ca maternitatea din apropiere.

Sigur, nu vom afla niciodată, dar dacă asta e ceva metaforă despre moarte și viață aflate atât de aproape una de cealaltă... Dacă e, cineva trebuie să nu mai citească porcării din Raftul Denisei și să se lase de scris reportaje.

Pereții uitați de timp. Asta e ca și cum ai sorbi o ciorbă și ai da, printre legume, de o telecomandă Goldstar împachetată în plastic, mânjită de amprentele unui subinginer pensionat.

Toate descrierile de personaj par adaptări la lopată din engleză. X, un designer de 33 de ani/Y, un tip de 41 de ani. Astea suna a X, a 33-year-old designer/Y, a 41-year-old guy. Dar na, oamenii citesc long-form pe New Yorker, Atlantic, Guardian, să fim mulțumiți că suntem educați ca cititori, noi avem totuși o industrie foarte mică. nu e nici măcar o industrie, doar oameni frumoși și entuziaști, e așa un stil telegrafic, ca de cazier, dar totuși încărcat emoțional, migală scriitoricească, font frumos.

Mai jos ni se spune și ce bonuri de garderobă aveau, suntem angajați emoțional cu victima X pentru că avea bonul 147, suntem micro-managed sentimental de autori, ni se dă exact informația necesară pentru un echilibru perfect informativ/emotiv, e imersiv, e minunat Mihai.

Chestii și mai cretine două rânduri mai jos, unde rumegăm ceva versuri din AC/DC care se termină cu burn, V-AȚI PRINS CÂT DE IRONIC, DAR SUPER SUPER TRIST ȘI FRUSTRANT E, PIESA A ANTICIPAT FOCUL, COINCIDENȚĂ SAU NU, DAR TREBUIE SĂ ÎNGHIȚI ÎN SEC. Si citatul e și exact la final de capitol, ești forțat de layout să contemplezi inepția asta cu versurile înainte să continui.

Coarnele de rock în aer. 

Chiar și când scriem despre o droaie de morți în Bucureșți, trebuie să facem referință la fondul universal de chiștoace culturale. Aflăm că scânteile s-au extins ca o flacără Zippo. Zippo, desigur. Există refugii culturale la care putem face apel, flăcări Zippo, papuci Converse, ochelari Ray Ban, tricouri oarecare cu Route 66, alte din astea. Poate merita catastrofa măcar un Bic verde.

Delirul continuă, DOR-iștii apelând la împărțirea pe secunde a incendiului. Sigur, nimeni nu știe ce s-a întâmplat exact în secunda doi/trei/zece, dar măcar putem arunca cu artificiu stilistic în oameni și satisface pofta de haute couture scriitoricesc al autorilor.

Din seria hai să comparăm mulțimea cu orice, acum mulțimea din club e un lichid vâscos care se scurge printr-o pâlnie. Ceva sigur e vâscos. Jurnalism narativ < jurnalism carminativ.

Probabil a existat ceva normă de comparații stupide impuse de juriul Superscrieri, aflăm că fumul e ca dementorii din Harry Potter. Păi poate și redactia DOR e ca un grăunte de ulei ars împroșcat dintr-o tigaie pe faianța dintr-o bucătărie dintr-un apartament dintr-un oraș abandonat în masă din silă.

A escaladat rapid, acum moartea e un personaj concret și îi spune unui rocker că nu e timpul să moară. Chestia asta e la nivel de montaj isteric-metaforic cu Hagi și Ilie Dumitrescu, dar scris de lumea bună purtată pe la events, acreditări, scena creativă, burse și tot așa.

Cinci oameni au trudit la reportajul anului, e nevoie doar de unul să-l șteargă.