Skip to main content

Superscrierea Anului- Astrofizicienii (Luiza Vasiliu)


Text sursa: http://www.decatorevista.ro/astrofizicienii/




"O poveste despre trei astrofizicieni și o Luiză pierdută în spațiu, găuri negre și felul în care ne uităm la Univers."
 Alerta de quirkyness la persoana intai.

Tot ce ştiam eu despre fizică era că în clasa a VII-a furasem din laborator două bile de rulment: mâinile umede de frică, buzunarele pantalonilor de trening, mirosul metalic al bilelor, chicotelile colegei de bancă, urechile ascuţite ale profului. Atât.
Elementul biografic nenecesar. dar recomandat in indreptarul de egomasaj Decat o Revista, in care orice scama de memorie afectiva e motiv de "feature".

"Octavian Micu, Laurenţiu Caramete, Nicuşor Arsene, trei astrofizicieni sub 40 de ani,"
Pentru ca astrofizicienii de 44 de ani sunt de fapt ce? A, nu se pot folosi cu ei cliseele astea de tip  "avem oameni tineri si capabili". Exista inca o obsesie pentru chestii "sub varsta X", generata de obicei tot de cei "sub varsta X".

" 'Hai să mâncăm', a zis Octavian pe la 12 și ceva. Aşa că m-am trezit la masă cu şapte astrofizicieni. Şapte. "
Mie mi se pare normal ca sapte fizicieni sa manance la aceeasi masa intr-un loc plin de fizicieni. Dar stilul chic lit spune ca daca repeti un fapt banal printr-o propozitie scurta, e de impact. Serios. Un fapt banal.

The Big Bang Theory a cucerit lumea cu "viteza luminii". E un cliseu stilistic ireprosabil, doar e folosit pentru a vinde chiloti si a taia ceapa. Alt double entendre fail.

A doua zi la 09:00, m-am dus la o şcoală din Titan unde Octavian, în blugi şi cămaşă albastră, urma să le explice copiilor de-a VII-a şi a VIII-a care-i treaba cu Universul şi cu găurile negre.
 Asa, un pic de "tipii cool umbla imbracati normcore si ii impresioneaza pe toti cu ceva chestie desteapta". M-as fi gandit ca asemenea tropi merg doar in seriale americane cu adolescenti de acuma 15 ani. Dar geek-apetitul e inca embrionic prin Romania, asa ca ipostazierile astea pot fi folosite fara probleme.


Îmi închipui că, dacă am avea la joburile noastre câte două ore de astrofizică pe săptămână, am sta cu toţii la fel de cuminţi şi de uimiţi ca puştii din Titan, în timp ce aerul din jurul nostru s-ar umple încet-încet de molecule de azot, oxigen, argon, dioxid de carbon şi-ar începe să sclipească.
Cred ca e mai degraba o inchipuire despre un videoclip Robin and the backstabbers sau asa ceva.
Aș putea uşor să îi descriu pe Octavian, Laurenţiu şi Nicuşor. Aş putea să spun cât de înalţi sunt, dacă au barbă sau nu, ce fel de tricouri poartă, ce culoare au ochii lor. Aș putea să-ți descriu forma norilor deasupra oraşului Măgurele într-o zi de mai, aerul de staţiune balneară pe jumătate părăsită, cu oameni care-şi duc zarzavaturile ca să le vândă la piaţă şi fizicieni care vin la serviciu ca să traseze harta Universului.
Asta suna ca blurb-ul vreunui roman croat de 9.9 RON pus in vitrina la Carturesti.
dar noi am vorbit despre viaţa unui cercetător în particular şi viaţa Universului în general, iar capul meu s-a desprins timid, dar hotărât, de restul corpului şi a început să plutească în spaţiu.
Ma gandesc ca suprarealismul foarte timid poate trece drept frazare jurnalistica curajoasa. Dar pe de alta parte, byron.

Urmeaza ceva analogie fortata intre o calimara cu cerneala si fenomene cosmice. Anevoioasa e calea popular science.

Apoi urmeaza o bucata care pare scrisa de Bridget Jones muscata de un Stephen Hawking radioactiv:
Cât l-am așteptat singură pe şosea m-am gândit că, într-un univers paralel, o altă versiune a mea s-ar fi trezit în dimineaţa aceea cu mintea clară, nu şi-ar fi luat rochia invers (cum am constatat uitându-mă într-o vitrină la Unirii) şi nu s-ar fi urcat în singurul autobuz care face stânga împrejur înainte să intre în Măgurele. Într-un univers paralel, aş fi fost o jurnalistă serioasă, nu o fată pierdută în spaţiu. În teoria stringurilor, universul nostru ar fi doar o felie dintr-o mare pâine universală în care fiecare felie e câte un univers paralel, fiecare cu propria lui alcătuire şi propriile lui legi.
.
.
Universul e un violoncel a cărui muzică ţese spaţiul, timpul, planetele
Slow clap. Si premiul trimestrial Dan Puric pentru obscurantism.



...șase sau șapte extra-dimensiuni atât de mici, curbate şi strecurate peste tot în jurul nostru şi în noi, încât va fi imposibil să le percepem vreodată, ca şi cum am fi o furnică prinsă la rădăcina unui fir de iarbă, dându-i târcoale frenetic, dar neputând să se urce pe el şi să-i perceapă, astfel, lungimea. Extra-dimensiunile pot fi chiar la câţiva milimetri de noi, pe vârful nasului, dar ne e imposibil să le atingem sau să le vedem.
Aici deja avem What the bleep do we know adaptat de Tony Poptamas.

Şi mie mi se pare foarte cool să fii astrofizician.
Si mie.
Ce-ar mai rămâne de făcut acum, c-am ajuns la finalul textului? Să umplem […] cu o masă de trei ori mai mare ca soarele, cam la fel cum facem cu inimile noastre când le dăm prea multe de suportat, să deschidem fereastra, să pornim motoarele galactice, s-o luăm prima la dreapta după Proxima Centauri şi de-acolo să desenăm harta Universului.
Genul asta de frenezie autocombustiva legata de invatare si lucruri noi imi aminteste de un prieten care a fost pasionat de panouri solare vreo cateva luni, dupa ce a fost luat cu autostopul de un tip care vindea panouri solare.
Luiza Vasiliu scrie, traduce și face multe minuni.
Super.

Comments

  1. cred ca superscrierea e si mai amuzanta daca esti astrofizician.

    ReplyDelete
    Replies
    1. probabil te cam iei de cap daca esti astrofizician, dar pe de alta parte iti lauda cineva profesia in DoR, asta e mare lucru.

      Delete
  2. Am ras mai tare decat ar fi trebuit.

    ReplyDelete
    Replies
    1. ne putem permite sa fim fara masura, macar ocazional :)

      Delete

Post a Comment

Popular posts from this blog

Premiul I - Reportaj - Ciori versus porumbei (DoR)

Anul ăsta s-au găsit și mai mulți bani pentru superscrieri, s-a găsit o sală, niște experți (mulțumim partenerului de ospitalitate) care să țină workshopuri perspiraționale și un băiat să pună muzică de pe laptop. Poate la anul Superscrieri va fuziona cu un street food fest și se vor da burritos în file de DoR.

Dinu Guzzu a sintetizat cu bun-simț situația de anul ăsta.



Oricum, premiul I Reportaj e luat de DoR pentru ceva fabulă ornitologică despre Timișoara. Deja DoR sunt un fel de clanul Cămătaru al scrierii jurnalistice quality. Iau cam tot și lasă puțin și altora să nu le iasă vorbe pe la nunți.

Text sursă: http://www.decatorevista.ro/ciori-versus-porumbei-dor-27/

Text de Andrada Fiscutean şi Sorina Vasile
Who dis jurnaliști independenți/formatori de opinie? Prima frază:

Toamna târziu, întotdeauna sosesc cu lăsarea întunericului. Mai întâi le auzi sunetul ca de vuvuzele răguşite. În centrul Timişoarei, de undeva din spatele Operei, ţâşnesc mii de puncte negre, care cresc tot mai mult…

Locul I- Reportaj- Colectiv (DOR)

S-au găsit și anul acesta niște bani și o sală de spectacole pentru câteva articole proaste. 
Ceva articol DOR despre Colectiv a luat premiul I, și din păcate deja îl știam, oamenii l-au promovat la momentul respectiv cu deschideri ridicole de tip de citit dintr-o răsuflare. Doare, dar trebuie citit și alte din astea.

http://features.decatorevista.ro/colectiv_dor22


Fiind DOR, e o lălăială long read presărată cu lupșenisme prețioase și goale, gen

Niciunul dintre aceste momente nu e ușor de retrăit. Sunt explicite, ca atunci când privești o rană deschisă cu un amestec de vinovăţie, curiozitate și fascinaţie. Cum e ăla și ce e ăla un moment explicit? Nicicum și nimic, dar livrează genul de alto scriitoricesc care presupune că scribul a transcens durerea/șocul/groaza PRIN SCRIS.

Spun că au scris textul pentru că o datorau arșilor și morților, ce gest! Hei, ai murit degeaba la 20 de ani în ceva speluncă, dar uite aici un text căt o licență despre cum îți filtrăm moartea într-o compunere în …